Termeni tehnici – Siguranța Rutieră

Infraser
Scris de Infraser 4 minute de citit

Termeni tehnici – Siguranța Rutieră

a) Auditul de siguranță rutieră – verificarea detaliată, tehnică și sistematică, independentă din punctul de vedere al siguranței, a caracteristicilor de proiectare proprii a unui proiect de infrastructură rutieră în toate etapale, de la planificare până la momentul imediat după darea în exploatare a drumului public, în trafic;
b) Auditorul de siguranță rutieră – persoană atestată conform prevederilor art. 6 și 8 să efectueze evaluarea de impact asupra siguranței rutiere și auditul de siguranță rutieră în condițiile prevăzute de art. 5 alin. (1) precum și inspecția de siguranță rutieră, în condițiile prevăzute de art. 5 alin. (2);
c) Drumul public – drumul deschis circulației publice, ale cărui elemente constructive sunt cele definite de Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
d) Drumul amenajat/strada amenajă – drumul public al cărui carosabil este acoperit cu asfalt, beton de ciment sau macadam.
e) Clasificarea tronsoanelor cu o concentrație mare de accidente – metoda de identificarea, analizare și clasificare a tronsoanelor infrastructurii rutiere, care au fost în exploatare.
f) Clasificarea siguranței rețelei rutiere – metoda pentru identificarea, analizarea și clasificarea secțiunilor rețelei rutiere existente, în funcție de potențialul de îmbunătățire a siguranței și de reducere a costurilor legate de accidente;
g) Evaluarea de impact asupra siguranței rutiere – o analiză comparativă strategică a impactului asupra gradului de siguranță a rețelei rutiere în cazul unui proiect al uni noi căi rutiere sau în cazul unui proiect privind modificări substanțiale constructive ale rețelei existente.
i) Inspecția de siguranță rutieră – verificarea periodică a rețelei rutiere aflate în exploatare, din punctul de vedere al siguranței circulației, cu identificarea eventualelor disfuncționalități sau deficiențe de proiectare, construcție, operare și/sau de întreținere a drumului, care pot conduce la producerea de accidente rutiere.
j) Rețeaua rutieră transeuropeană – rețeaua rutieră definită la pct. 2 din anexa I la Decizia nr. 1692/96/CE.
k) Liniile directoare – măsurile adoptate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii care indică etapele de urmat și elementele de avut în vedere în aplicarea procedurilor de siguranță rutieră prevăzute în prezenta lege.
l) Modificarea substanțială – orice modernizare sau reablitare care impune schimbarea elementelor geometrice ale drumului după cum urmează:
(i) în plan orizontal: aliniamente, curbe respectiv razele acestora;
(ii) în profil longitudinal: declivități, curbe verticale pentru racordarea declivităților succesive, respectiv razele acestora, pasul de proiectare;
(iii) în profil transversal: lățimi ale elementelor componente ale drumurilor în aliniamente, supralărgiri ale platformei și părții carosabile ale drumurilor în curbe, pante transversale (dever-uri), înclinări de taluzuri, precum și orice schimbare adusă proiectului de reglementare a circulației prin indicatoare și marcaje.
m) Proiectul de infrastructură rutieră – proiectul destinat construirii de noi infrastructuri rutiere sau modificării substanțiale a unor rețele rutiere existente.
n) Punctul negru – segmentul de drum public care prezintă o rată mai mare de accidente rutiere decât rata medie a accidentelor înregistrate pe unitatea de distanță a drumului respectiv și pe o perioadă de timp istorică, stabilite de Autoritatea Rurietă Română – A.R.R.
o) Utilizatorul vulnerabil – categorie de participanți la traficul rutier care este expusă riscului de accidentare soldată cu morți și/sau vătămare corporală gravă într-un grad mai mare decât restul participanților.
p) inspecția de siguranță rutieră suplimentară – inspecția efectuată pe drumul public care are ca scop fie identificarea eventualelor cauze legate de infrastructură, care au favorizat sau au cauzat producerea unui accident rutier soldat cu persoane decedate, fie urmărirea modului de respectare a dispozițiilor cuprinse în raportul de inspecție de siguranță rutieră.

Share This Article
Scris de Infraser
Follow:
INFRASER își propune să distribuie articole legate de domeniul infrastructurilor rutiere, haideți împreună să descoperim cât de frumoasă este ingineria și cât de multe trebuie să învățăm desprea ea.