Ce este VISUM?

Infraser

PTV VISUM, este cel mai important program software pentru analize și previziuni de trafic și transport la nivel mondial și permite gestionarea datelor bazate pe GIS în domeniul transportului public și privat.
VISUM este un program pentru planificarea transporturilor asistată pe calculator, care servește la analiza și planificarea unui sistem de transport.
Un sistem de transport include oferta de transport privat și public (PrT și PuT) și cererea de călătorie (travel demand).
Acest program sprijină planificatorii în elaborarea măsurilor și determină impactul acestor măsuri.
Visum determină impactul existent sau propus al unei rețele de transport, care cuprinde atât rețeaua rutieră PrT cât și rețeau rutieră PuT.
Domenii de aplicare pentru sarcinile de planificare în transportul public clasic (PuT):
• Planificarea și analiza rețelelor de linii;
• Proiectarea și analiza orarelor;
• Estimarea necesarului de șoferi și de vehicule;
• Analize Cost-Beneficiu;
• Afișarea grafică a indicatorilor specifici PuT(bilete vândute, număr de călători care urcă/coboară, număr de elevi pe zona sau stație;
• Evaluarea și afișarea numărului de pasageri și a altor indicatori pe sistem de transport, legătură, stație, linie și operator;
• Crearea de grafice de prezentare pentru ilustra diferite variante de planificare;
• Calcularea și prognozarea cheltuielilor și veniturilor specifice teritoriului și operatorulurui.
• Indiicatori operaționali pentru calcularea costurilor pe linie;
• Generarea de subrețele cu matricea cererii parțiale corespunzătoare.

Domenii de aplicare pentru sarcinile de planificare în traficul privat (PrT):
• Simularea măsurilor de planificare a transporturilor sau a măsurilor de construcție pentru a prevedea volumele de trafic rezultate și impactul acestora;
• Prognoza impactului taxelor rutiere;
• Analize ale capacităților intersecțiilor;
• O analiză separată a diferitelor sisteme de transport PrT (autoturisme, vehicule grele, biciclete)
• Compararea unei matrici de cerere cu datele actuale numărate;
• Determinarea emisiilor de zgomot și/sau poluare;
• Generarea de subrețele cu matrici parțiale de cerere corespunzătoare;
Alte domenii de aplicare, ca și o combinație a transportului public și privat:
• Evaluarea sustenabilității și eficienței serviciilor de mobilitate;
• Determinarea dimensiunii parcului auto;
• Estimarea cheltuielilor pentru relocarea vehiculelor;
• Studii privind accesibilitatea extinsă a transportului public convențional;
• Estimarea transferului modal ca urmare a introducerii unor noi forme de mobilitate.

Share This Article
Scris de Infraser
Follow:
INFRASER își propune să distribuie articole legate de domeniul infrastructurilor rutiere, haideți împreună să descoperim cât de frumoasă este ingineria și cât de multe trebuie să învățăm desprea ea.
Leave a comment